Pentru notificarea accidentelor și incidentelor de aviație civilă, contactați-ne la numărul de telefon +40 751 192088 sau la adresa de e-mail notificari@aias.gov.ro

Raportare obligatorie

Modalități de contestare a deciziei

Reclamație administrativă în cazul neprimirii în termenul legal a unui răspuns privind accesul la informațiile de interes public solicitate

Conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare:

  • Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat;
  • Împotriva refuzului prevăzut la alineatul anterior se poate depune reclamaţie la Directorul General al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţa de către persoana lezată;
  • Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte intemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cat şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.

Model formular de reclamație administrativă

Reclamație administrativă - în cazul neprimirii în termenul legal a unui răspuns privind accesul la informațiile de interes public solicitate (timp mediu estimativ pentru completare: 5 minute)

Plângere în instanță (secția de contencios-administrativ)

În cazul în care o persoană se considera vătămată în drepturile sale privind liberul acces la informațiile de interes public, conform prevederilor Legii nr. 544/2001, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a carei raza teritorială domiciliază sau în a carei raza teritorială se afla sediul Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS).

Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenelor de comunicare a informațiilor de interes public, după cum urmează:

Comunicarea în scris

Conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, termenele pentru comunicarea în scris a unui răspuns solicitanților de informații de interes public sunt următoarele:

a) 10 zile pentru comunicarea informației de interes public solicitate, dacă aceasta a fost identificată în acest termen;

b) 10 zile pentru anunțarea solicitantului că termenul prevăzut la lit. a) nu a fost suficient pentru identificarea informației solicitate;

c) 30 de zile pentru comunicarea informației de interes public identificate peste termenul prevăzut la lit. a);

d) 5 zile pentru transmiterea refuzului de comunicare a informației solicitate și a motivării refuzului.

Comunicarea verbală

Conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, termenele pentru comunicarea verbală a unui răspuns solicitanților de informații de interes public sunt următoarele:

a) angajații din cadrul compartimentelor de informare și relații publice au obligația să precizeze condițiile și formele în care are loc accesul la informațiile de interes public și pot furniza pe loc informațiile solicitate;

b) în cazul în care informațiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informația de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute mai sus, la "Comunicarea în scris" a informațiilor de interes public solicitate;

c) informațiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.

Precizări suplimentare

Termenele prevăzute mai sus se calculează de la data înregistrării solicitării, în condițiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

Nu intră în calculul termenelor ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. Când ultima zi a unui termen care într-o zi nelucrătoare, termenul de prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Tipărire Email

Ultimele știri

România asigură secretariatul Rețelei europene a autorităților responsabile de investigațiile privind siguranța aviației civile (ENCASIA)

În cadrul celei de-a 19-a reuniuni plenare a Rețelei europene a autorităților responsabile de investigațiile privind siguranța aviației civile – ENCASIA (European Network of Civil Aviation Safety Investigation Authorities), eveniment care a avut loc pe data de 26 septembrie 2019 în Varșovia (Polonia), doamna Simona WIST, Șeful Serviciului Comunicare și Relații Publice din cadrul Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS), a fost desemnată Secretar ENCASIA.

Citește mai departe...

Comunicat de presă privind incidentul de aviație civilă produs în data de 9 iulie 2019 pe pista 08L a Aeroportului Internațional “Henri Coandă” București-Otopeni

Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a fost notificată în data de 9 iulie 2019, în jurul orelor 20.00 LT, cu privire la faptul că o aeronavă comercială de tip ATR42-500 a aterizat pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă” București-Otopeni, cu roțile trenului de aterizare blocate. Pasagerii și membrii echipajului de la bordul aeronavei au fost debarcați în siguranță.

Citește mai departe...

AIAS e emis raportul final de investigație în cazul accidentului de aviație civilă produs în data de 29 noiembrie 2017 în zona pârtiei Borlova din complexul turistic Muntele Mic

Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a finalizat activitățile de investigație în cazul accidentului de aviație civilă produs în data de 29 noiembrie 2017, în zona pârtiei Borlova din complexul turistic Muntele Mic, județul Caraș-Severin, în care a fost implicat elicopterul tip AS 350 B3 Écureuil, înmatriculat YR-DEX, operat de S.C Dunca Expediții S.A.

Citește mai departe...

Accidente și incidente de aviație civilă

AIAS este autoritatea unică la nivel național care efectuează investigații privind siguranța în cazul evenimentelor de aviație civilă, cu scopul determinării faptelor, cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea acestora.

Click aici pentru mai multe informații.

Studii și analize

Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) elaborează studii și analize privind siguranța zborului și emite buletine informative periodice privind nivelul de siguranță al aviației civile din România.

Click aici pentru mai multe informații.

Recomandări de siguranță

AIAS emite recomandări privind siguranța zborului bazate pe informații rezultate din investigațiile privind siguranța aviației civile, în vederea prevenirii producerii unor incidente și/sau accidente similare în aviația civilă.

Click aici pentru mai multe informații.